Bayer Leverkusen doboară record după record în acest sezon, în toate competiţiiile. Formaţia antrenată de Xabi Alonso a cucerit primul titlu în Bundesliga din istoria clubului şi poate să-şi treacă în cont alte două trofee, pe acest final de sezon.

FIFPRO, sindicatul mondial al jucătorilor, şi Asociaţia Mondială a Ligilor de Fotbal au solicitat joi FIFA să modifice calendarul pentru Cupa Mondială a Cluburilor din 2025. Organizaţiile ameninţă că îşi vor duce revendicările în instanţă, relatează AFP.
Stefano Pioli se apropie de finalul mandatului său pe banca lui AC Milan şi va fi înlocuit în vara acestui an.